INGREDIENTE:
- 400g carne de porc (pulpa)
- Un ardei verde kapia
- 1/2 ardei gras rosu
- 1/2 praz
- 1/2 ceapa alba
- Un morcov mic
- O lingura ulei de floarea-soarelui
- O lingura de otet
- 2 linguri zahar
- 2 linguri sos de soia
- Putin piper
- Sare
- 100g noodles
- Sos de chilli
MOD DE PREPARARE:
Am taiat pulpa bucatele, am sarat-o si piperat-o, dupa care am facut-o la oala cu presiune, 15 minute (se poate si fierbe daca nu aveti oala, 35-40 de minute). Dupa ce s-a facut, am scos-o si am taiat-o felii mici (cat se poate).
Sa pastrati apa in care ati fiert carnea caci tot acolo veti fierbe si noodlesii, pentru un gust aparte.😋
Separat, am taiat toate legumele, julien si le-am pus la calit (2 minute doar), in ulei. Apoi le-am dat deoparte, iar in aceeasi tigaie am pus zaharul pe care l-am stins cu otetul. Am lasat compozitia pe foc mic pana s-a topit tot zaharul, apoi am adaugat sosul de soia. Am pus apoi toata aceasta compozitie peste legume, am pus si carnea si putina zeama in care a fiert carnea, sa nu fie prea seci.
Am fiert si noodlesii in apa in care a fiert carnea, apoi i-am lasat 5 minute la scurs.
Am pus totul pe un platou iar deasupra am stropit cu sosul de chilli.
Pofta buna!❤
