INGREDIENTE: (o bucata)
- Un pahar de iaurt (125g)
- Un ou
- Un pumn de stafide
- O lingurita miere (+1)
- 2 lingurite faina
- 1/2 lingurita praf de copt
- O lingura ulei de floarea-soarelui
- Unt pentru uns forma
MOD DE PREPARARE:
Am batut oul bine dupa care am adaugat iaurtul (puteti folosi de oricare) si mierea. Am inglobat bine toate acestea, apoi am adaugat uleiul. Dupa ce l-am incorporat si pe el, am adaugat faina amestecata cu praful de copt. Toate ingredientele le-am amestecat cu telul.
Am adaugat apoi stafidele, hidratate timp de 1h in apa calduta. Eu am ales sa le tai putin inainte de a le adauga compozitiei, dar le puteti pune si intregi. Mi-am pastrat cateva bucati pentru a orna budinca dupa ce am pus-o in forma.
Am uns forma cu unt, am turnat compozitia in ea si am copt budinca 35 de minute la 180°, pana s-a rumenit deasupra.
E inutil sa faceti testul scobitorii caci va iesi umeda in interior, din cauza iaurtului. Daca o doriti mai tare, mai puteti adauga faina. Dupa bunul plac al fiecaruia. 🙈
Pofta buna!❤
