INGREDIENTE:
- Un cartof maricel
- 1/2 morcov
- 2 felii praz
- O felie ardei rosu gras
- 2 felii dovlecel
- 80g carne de curcan
- O rosie
- O lingura ulei de masline
- O cana de apa
- Piper
- Cimbru
- Putin cascaval
- Patrunjel verde
MOD DE PREPARARE:
Am fiert carnea de curcan, separat, pentru 20 de minute dupa care am tocat-o marunt.
Am spalat bine cartoful si l-am pus la fiert in apa, cu tot cu coaja, pentru 20 de minute pana s-a inmuiat cat de cat. L-am lasat apoi la racit.
Cat timp s-a racit cartoful am pregatit umplutura. Am tocat toate legumele marunt doar morcovul l-am dat pe razatoare. Am pus intr-o tigaie, uleiul de masline impreuna cu 5 linguri de apa si am pus la inabusit acolo, prazul si morcovul, pentru 6 minute. Am adaugat apoi restul de apa, restul legumelor, carnea, piperul, cimbrul si rosia facuta pasta la blender. Le-am lasat sa fiarba aproximativ 12-15 minute, pana le-a scazut bine apa.
Intre timp am taiat cartoful in 2, pe lungime si i-am scobit din miez, cu o lingurita. Miezul scos l-am amestecat peste umplutura de sus.
Am asezat cartoful in tava cuptorului tapetata cu hartie si l-am umplut cu compozitia pregatita. Am presarat cascavalul ras deasupra si l-am copt 20 de minute la 200°.
La sfarsit am presarat patrunjelul. Delicios a fost.
Pofta buna!❤
