Cozonac baby friendly

INGREDIENTE: (un cozonac)

Pentru aluat:

  • 250g faina
  • 2 galbenusuri de ou
  • 50ml lapte
  • 20g unt nesarat
  • O lingurita drojdie uscata
  • O lingura miere
  • Coaja de la 1/2 de lamaie (bio)

Pentru umplutura:

  • 2 albusuri de ou
  • 100g nuca macinata
  • O lingura de miere
  • O lingurita carob
  • Un pumn de stafide

Pentru uns:

  • Un galbenus de ou
  • 10ml lapte

MOD DE PREPARARE:

Am cernut faina intr-un castron iar in centrul ei am pus drojdia. Am pus o lingura din cantitatea de lapte (caldut), peste drojdie dupa care le-am incorporat putin, iar mai apoi am adaugat untul topit si racit putin, galbenusurile si ele la temperatura camerei in care am dizolvat mierea si amestecat coaja de lamaie. Am pus apoi si 1/2 din cantitatea de lapte ramas (tot caldut sa fie).

In functie de faina ce-o folositi poate nu veti avea nevoie de tot laptele, de aceea l-am pus si eu treptat. Aluatul final trebuie sa fie moale, dar nelipicios.

Am pus si stafidele la hidratat in apa fierbinte pentru 30 de minute dupa care le-am lasat la scurs.

Dupa ce am adaugat toate ingredientele si aluatul a inceput sa se lege, l-am scos pe blat si l-am framantat bine aproximativ 20 de minute. L-am pus apoi inapoi in castron, l-am acoperit cu folie de plastic si l-am lasat pentru minim 2h la dospit, la loc caldut.

Pana a dospit am pregatit umplutura. Am macinat nuca. Am batut albusurile spuma tare impreuna cu mierea dupa care am pus nuca peste si mai apoi carobul. Am lasat compozitia deoparte.

Am infainat blatul si m-am apucat de intins. Inainte de asta, am mai framantat putin aluatul pentru a-i scoate gazele, apoi l-am impartit in 2.

Fiecare foaie am intins-o subtirel, de aproximativ 0,5 cm, iar pe toata suprafata foii am intins din compozitia de umplutura, avand grija sa-mi ajunga pentru ambele foi. Pe suprafata uneia dintre ele am pus si stafidele.

Am rulat fiecare foaie de la un capat la celalalt dupa care le-am impletit impreuna si mai apoi asezat in tava tapetata cu hartie de copt. Am acoperit cozonacul cu un prosop de bucatarie si l-am mai lasat 20 de minute la dospit.

Dupa cele 20 de minute am uns cozonacul cu galbenusul amestecat cu lapte si l-am copt 50 de minute la 180°, pana s-a rumenit frumos deasupra.

Pofta buna!!❤

Lasa un comentariu

search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close