INGREDIENTE (mie mi-au iesit 13 bucati din cantitatile de mai jos)
Pentru orez:
- 5 felii de praz
- Un catel de usturoi
- 4 linguri de orez (cu bob rotund)
- O lingura ulei de masline
- O cana de apa
- Sare (+2a, optional)
- Piper (+1a, optional)
Pentru sos si umplut:
- 120ml lapte
- 2 lingurite unt nesarat
- O lingurita faina
- 13 cubulete de mozzarella
Pentru tavalit:
- Un ou
- Faina
- Pesmet
MOD DE PREPARARE:
Am pus prazul tocat marunt si usturoiul dat pe razatoare la inabusit impreuna cu uleiul si cateva linguri din cantitatea de apa, 5 minute.
Am adaugat apoi orezul bine spalat in mai multe ape, restul de apa si condimentele, si lasat sa fiarba sub capac aproximativ 15-20 de minute pana orezul s-a inmuiat si a absorbit aproape complet apa.
Separat am pus laptele (mai putin 30ml) si untul, intr-o craticioara pe foc, iar cand untul s-a topit bine am pus ceilalti ml de lapte in care am amestecat mai intai, faina.
Am tot invartit in compozitie pana aceasta s-a ingrosat dupa care am inchis focul. Am lasat compozitia sa se racoareasca o idee dupa care am pus-o peste orez.
Am inglobat bine totul dupa care am pus compozitia intr-un castron si bagat la rece pentru 30 de minute.
Inainte de a scoate compozitia de la rece, am pornit cuptorul la incins, la 150°.
Cu ajutorul unei linguri, dar si cu mainile mereu umezite de apa, mi-am pus in palma cate o lingura de orez pe care am intins-o bine si pus in mijloc o bucata de mozzarella. Am ridicat apoi marginile peste mozzarella dupa care le-am rotunjit usor intre palme.
Cand veti scoate compozitia de orez de la rece, aceasta trebuie sa fie foarte dura, sa stea lingura in ea. Vedeti foto mai jos.
Am facut la fel cu toate galustele pana am terminat aluatul dupa care tavalit pe fiecare in parte prin oul bine batut, apoi prin faina si apoi prin pesmet.
Am pus fiecare galusca direct in tava cuptorului tapetata cu hartie si bagat la copt pentru 25 de minute pana s-au rumenit frumos.
Noi le-am servit cu crema de ardei copt.
Pofta buna!♥️
