Musaca de cartofi cu carne de curcan

INGREDIENTE: (pentru o forma de 15cm lungime/10cm latime)

  • 100g carne de curcan (am avut pulpa dezosata)
  • Un cartof mediu
  • 1/2 morcov
  • 2 felii praz
  • O lingura ulei de masline
  • 4 linguri apa
  • 10g cascaval
  • O rosie
  • Cimbru
  • Busuioc

Pentru sosul alb:

  • Un cubulet de unt fara sare
  • 2 lingurite faina
  • 30 ml lapte

MOD DE PREPARARE:

Am fiert carnea si cartoful separat, inainte. Cate 20 de minute fiecare. Cartoful in coaja, bine spalat. Le-am lasat apoi la racit.

Am tocat prazul si am dat morcovul pe razatoare dupa care le-am pus la inabusit cu uleiul de masline si apa, 10 minute. Dupa tot acest timp, am adaugat carnea tocata la cutit si cimbrul. Le-am lasat 5 minute la foc dupa care le-am oprit. Compozitia trebuie sa ramana cat mai uscata, sa nu ramana prea multa apa cand opriti focul.

Am pregatit apoi sosul. Am pus untul si faina, intr-un vas pe foc pana cand untul s-a topit, apoi am adaugat laptele, iar cu un tel am tot amestecat pana sosul s-a ingrosat, aproximativ 5 minute. Sa amestecati intr-una pentru a evita formarea cocoloaselor.

Am curatat de coaja cartoful si l-am taiat feliute, iar rosia am facut-o pasta la blender impreuna cu busuiocul.

M-am apucat apoi de montat musacaua. Am pus pe fundul formei, un strat de sos alb, un strat de cartofi, carnea, din nou cartofi, restul de sos alb, rosia pasata, iar ultimul strat, cascavalul ras. Am bagat muscaua la cuptor pentru 30 de minute la 180°.

Pofta buna!❤

Categorii 1 - 2 ani, 2 - 3 ani, 8-11 luni, Pranz

Lasa un comentariu

search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close