INGREDIENTE:
Pentru peste:
- 150g file de merluciu
- Piper
- Oregano
- Rozmarin
- O lingura ulei de masline
Pentru crema:
- 2 cartofi medii
- 4 felii praz
- Un morcov
- O lingura ulei de masline
- 2 cani de apa
- 2 rosii mici
- O foaie de dafin
- Patrunjel verde
MOD DE PREPARARE:
Am condimentat pestele si l-am pus in tava cuptorului tapetata cu hartie dupa care l-am stropit cu uleiul de masline si copt 20 de minute la 180°, pe la jumatatea timpului intorcandu-l pe cealalta parte.
Intre timp am facut si crema. Am pus la inabusit in uleiul de masline si 5 linguri din cantitatea de apa, prazul tocat marunt si morcovul dat pe razatoare pentru 6 minute. Am adaugat apoi restul de apa, cartofii taiati cubulete si foaia de dafin lasand sa fiarba compozitia aproximativ 15 minute, timp in care a scazut considerabil apa si cartofii s-au inmuiat bine.
Am adaugat apoi rosiile facute pasta la blender si patrunjelul verde tocat marunt. Am mai lasat sa dea intr-un clocot dupa care am inchis focul si scos foaia de dafin. Am pasat compozitia cu zdrobitorul de facut piure, atat cat am vrut sa fie de cremoasa compozitia. O puteti si bledui.
Pofta buna!❤
