INGREDIENTE: (o forma cu diametrul de 26cm)
Pentru blat: (3 bucati)
- 3 oua
- 30g unt topit si racit
- O banana maricica
- 2 linguri sirop de agave
- Un pahar de iaurt grecesc (125g)
- 300ml lapte
- O lingurita praf de copt
- O lingurita scortisoara Ceylon
- Faina cat cuprinde (pana aluatul devine cremos ca o smantana, sa nu curga din lingura – aici depinde mult de faina folosita)
Pentru crema de branza:
- 250g crema de branza tartinabila (gen Philadelphia)
- 300ml frisca lichida neindulcita, fara caragenan
- 2 linguri sirop de agave (1an+, il puteti inlocui cu orice indulcitor natural)
Pentru crema de afine:
- 250g afine (eu am folosit congelate, dar sunt ok si cele proaspete)
- 40ml apa
- O lingura sirop de agave (1an+)
MOD DE PREPARARE:
Am batut ouale impreuna cu siropul de agave pana au devenit spumoase dupa care am adaugat iaurtul, apoi untul si mai apoi, laptele. Am amestecat de fiecare data cu telul pana toate ingredientele au fost bine inglobate.
Separat am amestecat cateva linguri de faina cu praful de copt si scortisoara, iar intr-o farfurie am zdrobit banana cu furculita.
Am adaugat banana compozitiei cu ingrediente lichide, iar dupa ce am inglobat-o si pe aceasta, am pus si faina amestecata cu praful de copt si scortisoara. Pe acestea le-am inglobat cu o spatula si trecute printr-o sita.
Am tot pus faina pana aluatul s-a ingrosat si nu mai curgea din lingura. Am impartit apoi compozitia in 3 castronase, atat cat s-a putut de egale. Le puteti cantari daca aveti cantar de bucatarie.
Am copt blaturile pe rand, in cuptorul preincis la 150°, timp de 30 de minute fiecare, pana au trecut testul scobitorii dupa care le-am lasat bine la racit.
Separat, intr-o tigaie, am pus afinele congelate impreuna cu apa si lasat sa fiarba pana acestea s-au inmuiat bine si au devenit cremoase. Am oprit focul, lasat cateva minute la racit dupa care am pus siropul de agave.
Apoi m-am ocupat de umplutura. Am batut frisca lichida, atat pana s-a ingrosat dupa care am pus crema de branza si siropul de agave. Le-am inglobat bine cu telul dupa care am scos 1/2 din compozitie, intr-un castron si am pus sosul de afine, peste.
Apoi m-am apucat de montat tortul. Am scos mai intai 2 linguri din crema alba deoparte, pentru decorat. Bun. Am pus primul blat pe un platou, am pus 1/2 din crema alba care a ramas pe toata suprafata blatului si nivelat bine, apoi a urmat un alt blat peste care am pus 1/2 din crema de afine, am nivelat-o si pe aceasta bine, dupa care am pus ultimul blat si restul de crema alba, deasupra.
Am nivelat si crema de pe ultimul blat dupa care, cu restul cremelor ramase am imbracat tortul de jur imprejur. Aici puteti sa-l ornati cum doriti.
Am bagat tortul la frigider peste noapte pentru ca toate cremele sa se intareasca bine, iar a doua zi l-am ornat cu chipsuri de banane macinate, dar puteti sa omiteti pasul asta sau sa puneti nuca macinata, caju, alune de padure, etc.
Pofta buna!♥️
