Baby cheesecake cu banană și cocos – fără zahăr, la air fryer
Daniela B.
Baby cheesecake moale și aromat, preparat cu banană, iaurt grecesc, ou și fulgi de cocos, fără zahăr adăugat și copt rapid la air fryer.
Timp de pregătire 5 minutes mins
Timp de gătire 15 minutes mins
Timp total 20 minutes mins
Tip preparat Gustare, Mic dejun
Stil culinar Baby Food, BLW
Air fryer
Bol pentru amestec
Furculiță sau tel
Formă mică pentru copt
- 1 banană medie foarte bine coaptă aproximativ 100–120 g fără coajă
- 2 linguri generoase iaurt grecesc aproximativ 60 g
- 1 ou de găină aproximativ 50 g
- 1 lingură generoasă fulgi de cocos aproximativ 10 g
- 50–60 g afine proaspete pentru topping
Curăță banana și paseaz-o foarte bine cu furculița până obții un piure cât mai fin.
Adaugă iaurtul grecesc și oul și amestecă bine.
Încorporează fulgii de cocos.
Toarnă compoziția în forma pregătită, apoi așază afinele deasupra.
Gătește în air fryer la 170°C timp de aproximativ 15-20 de minute.
Cheesecake-ul este gata când compoziția este închegată, dar centrul poate rămâne ușor moale.
Lasă-l să se răcească complet înainte de a-l scoate din formă. După răcire se va întări și mai mult.
Important: timpul poate varia în funcție de forma folosită și de modelul air fryer-ului. Dacă forma este mai înaltă, poate avea nevoie de câteva minute în plus.
- Folosește o banană cât mai bine coaptă, pentru ca cheesecake-ul să fie suficient de dulce fără zahăr adăugat.
- Consistența compoziției este una moale și cremoasă înainte de coacere.
- Nu îl coace excesiv; cheesecake-ul trebuie să rămână moale și ușor umed în interior.
- După răcire, textura se va întări și va putea fi porționat mai ușor.
- Dacă îl pregătești pentru un bebeluș, adaptează forma și dimensiunea bucăților la vârsta și abilitățile lui de a mânca.
- Pentru copii sub 1 an, nu adăuga miere. În această rețetă nici nu este necesară, deoarece banana oferă suficientă dulceață.
- Pentru o variantă destinată întregii familii, poate fi servit simplu sau cu puțin iaurt grecesc deasupra.
Cuvinte cheie baby cheesecake, baby friendly, cheesecake cu banană, cheesecake fără zahăr, cheesecake pentru bebeluși, desert fără zahăr, desert la air fryer, desert pentru copii, diversificare, gustare pentru copii, rețete baby, rețete fără zahăr adăugat, rețete la air fryer, rețete pentru copii, retete BLW