Daca va doriti un tort dulce-acrisor, aceasta este reteta perfecta, cu blat pufos si crema fina, parfumata.
INGREDIENTE:
Pentru blat:
- 3 oua separate
- 3 linguri de faina tip 650
- 2 linguri ulei de masline presat la rece
- 3 linguri sirop de curmale
- 1 lingurita spirulina
Pentru crema de mango:
- 250g piure de mango
- 300 ml lapte
- 1 ou
- 2 linguri amidon de porumb nemodificat genetic
- 1/2 lingurita turmeric
- 1 lingura sirop de curmale
- 1 lingura unt
Pentru jeleu:
- 300g merisoare congelate
- 25g unt fara sare
- 3-4 linguri sirop de curmale
- 2g agar-agar
MOD DE PREPARARE:
Mixam albusurile spuma tare impreuna cu siropul, apoi incorporam usor cu o spatula restul ingredientelor. Compozitia rezultata am pus-o intr-o tava rotunda cu pereti detasabili de dimensiunea de 18 (unsa cu ulei). Dam tava la cuptorul preincalzit la 150° pentru 25 de minute.
Intre timp pregatim crema. Amestecam cu un tel oul cu siropul, turmericul si amidonul, apoi incorporam putin cate putin laptele. Punem compozitia la fiert, la foc mic, amestecand continuu cu un tel pana se ingroasa. Oprim focul si amestecam bine cu piureul de mango si o lingura de unt.
Cat lasam sa se raceasca crema ne ocupam de jeleu.
Intr-o oala punem toate ingredientele (fara agar-agar) si putina apa, punem la fiert amestecand continuu pana se evapora lichidul, apoi adaugam agarul si amestecam bine pana se dizolva.
Montam tortul cand blatul s-a racit. Eu l-am montat in forma in care l-am copt astfel, am pus o foaie de blat, un strat din jeleu, peste un strat de crema si tot asa pana am terminat blatul.
Am decorat cu un strat de crema, jeleu pe margini si fructe de physalis. Pofta buna 🥰

